VIDEO | Budescu la Petrolul?! Mesajul pe care toți fanii Petrolului voiau să-l audă: „Va veni! Iubește clubul”

Articol de Mihai Cristian - Publicat marți, 24 noiembrie 2020, ora 14:23,
Budescu

Constantin Budescu este unul dintre cei mai doriţi jucători din Liga 1, prin prisma spectacolului pe care îl face pe terenul de fotbal.

Acesta ar putea fi însă protagonistul unei reveniri de senzaţie la echipa care l-a debutat în fotbal. Mijlocaşul ofensiv este aşteptat cu braţele deschise la Petrolul Ploieşti, iar mutarea s-ar putea să nu fie chiar atât de departe pe cât se credea.

Vivi Răchită spune că Budescu va reveni la Petrolul Ploieşti. Acesta spune că vorbeşte tot timpul la telefon cu Budescu, iar revenirea la echipa pentru care a debutat la 16 ani este una iminentă.

Răchită spune că ori cu el, ori fără el, mijlocaşul sigur îşi va face revenirea pe ,,Ilie Oană”:

,,Budescu, la 16 ani, în 2006 m-am dus şi am văzut un meci de copii şi juniori la Vega şi mi-a sărit în ochi un copil. Zic, <<când mai au copiii meci?>> Vreau să merg şi săptămâna viitoare. Când l-am văzut, la fel, era trei clase peste ei. Zic, să vină de luni la antrenamente. <<Păi, are doar 16 ani>> Şi ce dacă are doar 16 ani. Să vină la antrenamente. La 16 ani şi câteva luni l-am băgat pe Budescu la meciul cu Otopeni. L-am debutat în Liga 1. 

Acum ,Budescu, vorbesc cu el tot timpul, e un băiat extraordinar. Se vede ce fotbal ştie, a dat pasa de gol. Budescu va veni la Petrolul. Cândva, la iarnă, la vară, anul viitor, tot la Petrolul va veni. E un jucător care iubeşte clubul. Cu mine, fără mine, va veni la Petrolul. Hamza nu a venit fără mine? Deşi, dacă îţi arăt nişte mesaje, tati-tata. Budescu va veni!”, a declarat Vivi Răchită în cadrul emisiunii Neconvenţional de la Ploieşti TV.

Pentru Petrolul Ploieşti, dacă Constantin Budescu ar veni la echipă, ar fi lovitura anului pe piaţa transferurilor din România. În acest moment, echipa prahoveană are mai mult ca oricând nevoie de un jucător ca Budescu, care să tragă echipa după el.

Deşi echipa din Liga a 2-a speră să prindă play off-ul pentru a mai avea o şansă la promovarea în Liga 1, calculele sunt destul de complicate acum.

Trupa lui Moldovan se află pe locul 10 în acest moment, la trei puncte de primul loc de play off, dar lupta este una foarte strânsă. Nu mai puţin de 12 formaţii se luptă pentru a prinde un loc în primele 6.

Citeşte şi Sorin Cârţu, nervos după penalty-ul primit de FCSB: ,,Mi-a spart retina ce am văzut”

budescu petrolultransferlupii galbenirealitateabudescupetrolulvivi rachitaliga 2
nationala-romaniei

Un antrenor ofertat în trecut de FRF pune tunurile pe naționala României: „Nu ai scuze să pierzi cu Georgia și Armenia!”

OctavianPopescu

Un fost mare internațional analizează oferta record pentru Octavian Popescu: „Suma este enormă pentru un jucător român”