Fotbal Extern· 2 min citire

VIDEO | „Când un portar face o greșeală, iese cu atât mai mult în evidență!”. Ce a spus antrenorul lui Inter după gafa de amatori a lui Ionuț Radu!

Torino v Internazionale - Serie A - Stadio Grande Torino

Torino v Internazionale - Serie A - Stadio Grande Torino

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 28 apr. 2022, 10:11

Inter Milano a pierdut în deplasare cu 1-2 împotriva celor de la Genoa. Ionuț Radu, portarul român, a comis o gafă monumentală. Campioana Italiei riscă astfel să piardă titlul în acest an, chiar în favoarea rivalei de moarte, AC Milan, principala contracandidată.

Simone Inzaghi, antrenorul celor de la Inter, a vorbit despre situația lui Ionuț Radu. Jucătorul a fost susținut și de colegii săi, care au blocat obiectivele camerelor de filmat, țintite pe portarul român.

„Nu vă îngrijorați, el este un portar excelent!”

Simone Inzaghi a ținut un discurs cerebral, considerând că Radu nu trebuie pus la zid după gafa comisă. Antrenorul încearcă să își motiveze echipa pentru a reveni în lupta la titlu.

„Nu vă îngrijorați, el este un portar excelent. A jucat bine cu Empoli și se antrenează bine. Are încrederea mea și a colegilor lui. Accidentările individuale trebuie luate în considerare, dacă se întâmpla asta la 3-0 totul ar fi fost diferit”, a declarat Simone Inzahi, potrivit Gazzetta dello Sport.

„Este multă dezamăgire, așa cum este și normal după ce s-a pierdut un meci în acest fel. Atmosfera nu a fost cea mai bună, Radu a făcut o greșeală, la fel cum aș fi putut face și eu, sau vreun atacant ori mijlocaș.

Când un portar face o greșeală, iese cu atât mai mult în evidență. Acum trebuie să reacționăm după o înfrângere usturătoare, să luăm fiecare meci pe rând, știind că nu mai suntem la mâna noastră”, a mai adăugat Inzaghi, potrivit celor de la tuttomercatoweb.

Iată video cu gafa comisă de Ionuț Radu:

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News