VIDEO | Constantin Budescu face haz de necaz: „Să nu vă îngrășați așa ca mine”

Vedeta Petrolului Ploiești, Constantin Budescu, le-a transmis elevilor Școlii Gimnaziale „Mihai Vodă” din Pleașa să nu se îngrașe ca el.
„Să nu vă îngrășați așa ca mine”, le-a transmis Constantin Budescu micilor admiratori
Oficialii echipei Petrolul Ploiești au făcut o surpriză micilor elevi de la Școala Gimnazială „Mihai Vodă” din Pleașa. Jucătorii pregătiți de Florin Pîrvu s-au deplasat la respectiva instituție de învățământ, în cadrul programului „Ora de Petrolul”.
Printre cei care au participat la eveniment a fost și Constantin Budescu, vedeta echipei din Ploiești. El a avut un mesaj pentru cei care au venit să-i vadă de aproape pe fotbaliști.
„Bine v-am găsit! Am venit să facem poze, să vă dăm autografe și avem și bilete la meciul cu CS Mioveni. Țineți-vă de sport că face bine la sănătate! Să nu vă îngrășați așa ca mine și să învățați bine”, le-a transmis jucătorul micilor elevi.
Budescu a făcut aluzie la discuțiile din ultima vreme, legate de greutatea lui, după ce la finalul meciului cu Universitatea Craiova a apărut într-o ipostază neplăcută.

În timp ce acordau autografe, fotbaliștii au dialogat cu micii lor admiratori, care, la rândul lor, au avut o surpriză pentru jucători, cântând imnul echipei.