VIDEO | Cristiano Ronaldo, primul antrenament la United! Tricoul cu numărul 7 a bătut toate recordurile de vânzări

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 07 septembrie 2021, ora 21:16,
sursa foto: Profi Media Images
sursa foto: Profi Media Images

Cristiano Ronaldo a ajuns la baza de pregătire a lui Manchester United pentru prima oară după 12 ani. Portughezul s-a antrenat la Carrington alături de noii săi coechipieri. 

Fanii lui Manchester United au fost în delir când au văzut imaginile cu idolul revenit la echipă după un periplu de poveste prin fotbalul european. Real Madrid şi Juventus sunt echipele la care portughezul a bătut record după record în cei 12 ani trecuţi de la plecarea sa.

Ronaldo a stat de vorbă cu managerul Solskjaer înainte de a intra în iarbă alături de noua sa echipă.

Sosirea portughezului a creat o emulaţie greu de descris la Manchester. Atât coechipierii săi, cât şi suporterii echipei de pe Old Trafford sunt încântaţi de revenirea starului care a câştigat trei titluri şi un trofeu UEFA Champions League cu United.

În momentul în care United a confirmat că Ronaldo va purta legendarul număr 7 la Manchester United, vânzarea tricourilor cu numele portughezului au explodat. Conform celor de la Sky Sports, United a vândut în prima oră mai multe tricouri decât în cea mai bună zi din istorie din acest punct de vedere.

Cristiano Ronaldo ar putea juca primul său meci pentru Manchester United duminică, atunci când echipa lui Solskjaer întâlneşte Newcastle United în Premier League.

revenireangliareal madridvideocristiano ronaldojuventussolskjaermanchester unitedantrenament