Liga 2· 2 min citire

VIDEO | CSA Steaua, învinsă categoric de FC Hermannstadt. Sibienii au marcat de patru ori pe arena din Ghencea

Steaua

Steaua

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 17 apr. 2022, 19:43

CSA Steaua a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-4, de FC Hermannstadt, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Ligii a 2-a.

Sibienii au deschis scorul în minutul 13. Alhassan a înscris după o centrare a lui Petrișor Petrescu. În minutul 27, Alhassan a făcut dubla, cu o lovitură de cap. Gazdele au redus din diferență cu cinci minute înainte de pauză, prin Chipiriliu. Acesta a transformat un penalty obținut de Răsdan, acesta fiind faultat în careu de Bejan.

Oaspeții au refăcut diferența de două goluri, în minutul 60. Călin Popescu a șutat în bară, mingea a sărit la Balaure, iar acesta a dus scorul la 3-1 pentru echipa sa.

În minutul 81, Hermannstadt a primit penalty, după un fault al portarului Bălbărău asupra lui Buhăcianu. Jucătorul faultat a transformat lovitură de pedeapsă, stabilind scorul final. Hermannstadt ocupă locul 2, în Liga a 2-a, cu 52 de puncte, în timp ce Steaua e pe 4, cu 42 de puncte. Lider e Petrolul, cu 57 de puncte.

Echipele de start:

Steaua: Bălbărău - Oroian, Beța, Wallace, Zaharia - Răsdan, Șt.Pacionel, Enceanu, Popa - Chipirliu, Buhăescu.
Rezerve: Iancu - Mihăescu, Huiban, Donose, Neacșu, E.Pacionel, Bărbulescu, Ad.Ilie, Bactăr.
Antrenor: Daniel Oprița

Hermannstadt: Iliev - Pantea, Bejan, I.Stoica, Opruț - Alhassan, Mino, Biceanu, P.Petrescu - C.Popescu, D.Paraschiv.
Rezerve: I.Popa - Antonache, Tomșa, Issah, Bucuroiu, Balaure, Năstăsie, Hora, Buhăcianu.
Antrenor: Marius Măldărășanu.

https://youtu.be/KN2tT3eLWtI

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News