VIDEO | Edinson Cavani a ajuns la psiholog după Barcelona – PSG 6-1: „Îmi era frică să mai merg la somn”

Seara de 8 martie 2017 nu va fi uitată vreodată de suporterii Barcelonei sau ai lui PSG. Cu atât mai puțin de Edinson Cavani.
„Sunt în terapie de mulți ani”, a recunoscut Edinson Cavani
În prima manșă a optimilor Champions League din acel sezon, PSG învingea Barcelona acasă cu un neverosimil 4-0 și puțini mai credeau că soarta calificării în sferturi poate fi întoarsă.
Dar în returul care a avut loc pe Camp Nou în seara de 8 martie, Barcelona s-a impus cu 6-1 și a mers mai departe. Golurile au fost marcate de L. Suarez (3), Kurzawa (40-a), Messi (50-p), Neymar (88, 90+1-p) și Roberto (90+5), iar pentru PSG a marcat Cavani (62).
După mai bine de cinci ani, atacantul uruguayan Edinson Cavani spune ce a trecut în perioada care a urmat meciului retur. „Sunt în terapie de mulți ani. Am crescut într-o generație cu acei părinți care îți spun să nu plângi, că altfel nu poți să te relaxezi, și să nu-ți exprimi emoțiile.
💬 "La primera vez que fui a terapia fue tras la remontada del Barça al PSG".
Cavani, nuevo fichaje del Valencia, nos recibe para hacer un balance futbolístico y vital, a un mes de su cuarto Mundial.
➕ℹ https://t.co/pEoMJwCX6u pic.twitter.com/KxBm8RJ68S
— Relevo (@relevo) October 7, 2022
Din moment ce nu poți arăta slăbiciune, ești crescut ca într-o carapace care te face să crezi că ești mai puternic decât toți ceilalți. Sunt oameni foarte competenți, dar până la urmă ajung să cadă.
Nu ești un super-erou să poți să gestionezi totul, să-ți ajuți familia și să și marchezi în fiecare meci pe care îl joci”, a dezvăluit atacantul într-un interviu preluat de footmercato.net.
„Îmi era frică să mai merg la somn” după meciul Barcelona – PSG, a devăzluit Edinson Cavani
Jucătorul sud-american a recunoscut că meciul cu Barcelona de pe Camp Nou i-a dat peste cap viața din toate punctele de vedere.
„Prima dată când am fost la un psiholog s-a întâmplat după returul cu Barelona. M-a afectat mult și au fost lucruri care m-au făcut să cedez.
În cinci minute, tot ce reușisem se dusese la vale. A fost o lovitură atât de mare și nu am putut s-o controlez, deși a fost vorba doar de fotbal.
Am avut anxietate, transpirații reci, simțeam că amețesc când încercam să adorm și îmi era frică să mai merg la somn. M-am întrebat dacă am probleme cu capul.
Am fost la medicul PSG, pe care îl ador, și mi-a spus: ‘Ce se întâmplă cu tine, se întâmplă cu multă lume din diferite domenii’. Atunci mi-am dat seama că nu sunt un super-erou”, a spus jucătorul care în această vară a ajuns la Valencia.