VIDEO | Fed Cup. România egalează Rusia! Victorie fabuloasă pentru Jaqueline Cristian! Urmează meciul decisiv de dublu

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 08 februarie 2020, ora 18:44,
Jaqueline Cristian
Jaqueline Cristian

Duelul dintre România și Rusia în Fed Cup va fi decis în urma meciului de dublu! Scorul la general a devenit 2-2, după ce Jaqueline Cristian (locul 197 WTA) a reușit o victorie neașteptată în fața rusoaicei Veronika Kudermetova (38 WTA), scor 7-5, 6-3. Jaqueline Cristian (21 de ani) este o debutantă în Fed Cup.

Meciul a durat o oră și jumătate. Jaqueline Cristian a cedat serviciul de numai două ori, reușind patru break-uri.

Meci senzațional făcut de Jaqueline Cristian, în cea de-a patra partidă a întâlnirii România – Rusia, din Calificările pentru Turneul Final al Fed Cup. Compatrioata noastră a învins cu 7-5, 6-3 pe Veronika Kudermetova, o jucătoare clasată cu aproape 160 de locuri mai sus în clasamentul WTA. Acest lucru nu a contat deloc pentru Cristian care, susținută de impresionantul public din Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a reușit un meci perfect. Jaqueline a egalat, astfel, scorul general, 2-2, iar echipa care merge în aprilie, la Budapesta, printre cele mai bune 12 echipe din lume, va fi decisă după meciul de dublu„, este mesajul postat pe pagina de Facebook a echipei de Fed Cup a României.

Meciul de dublu este decisiv pentru calificarea la turneul final al Fed Cup de la Budapesta, programat între 14 și 19 aprilie. Echipele anunțate inițial sunt Irina Maria Bara/Raluca Olaru, respectiv Anna Blinkova/Anna Kalinskaya.

CITEȘTE ȘI -> VIDEO | Fed Cup. România, condusă de Rusia după meciul al treilea! Eșec dramatic pentru Ana Bogdan

Jaqueline Cristianplay offcluj napocarusiaveronika kudermetovafed cupromania