Gheorghe Tadici a avut încă un derapaj oribil pe banca celor de la HC Zalău! Cea mai nouă "victimă" a antrenorului este Alexandra Vrabie, în vârstă de 21 de ani.
Tânăra jucătoare a celor de la Zalău a fost bruscată cu brutalitate la marginea terenului în meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea. Tadici a apucat-o de braț și a smucit-o spre scaunele de pe margine, imagini devenite virale pe Internet.
"Un ticălos! Și când te gândești că are atâția susținători care cred în discursurile sale populiste..." - au scris în descrierea imaginilor jurnaliștii de la pagina de Facebook - Handbal Feminin.
În urmă cu trei luni, Tadici a fost în centrul unui incident similar, atunci când și-a înjurat ca la ușa cortului jucătoarele în timpul unui meci cu Rapid. ”Dobitoacele dracu!”. ”Nu puteați s-o duceți până la capăt? Și tu la fel. Amândouă sunteți sancționate, pasa de sus”, a zbierat Tadici la handbalistele sale. Atunci, fostul selecționer s-a scuzat acuzând probleme deosebite în familie.
În vârstă de 69 de ani, Tadici și-a petrecut cea mai mare parte a carierei pe banca celor de la HC Zalău. Ca selecționer a cucerit o medalie de argint la Campionatele Europene din 2005, în Rusia. Antrenorul cu metode demne de secolul trecut are opt titluri de campion în Liga Națională, trei cu HC Zalău și cinci cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News