Valentin Mihăilă a fost eroul Parmei. Internaționalul român a adus victoria echipei sale, după un gol marcat la ultima fază a meciului.
După mai bine de patru luni de absență, perioadă în care s-a confuntat cu mai multe probleme medicale, Mihăilă a fost introdus de antrenorul Enzo Maresca pe teren în minutul 77, iar în minutul 7 al prelungirilor a adus succesul cu Benevento.
La finalul partidei în care a consemnat prima victorie a Parmei în încercarea de a reveni imediat în prim-planul fotbalului italian, extrema de 21 de ani și-a dedicat reușita familiei și prietenei sale, dar a ținut să-i mulțumească și colegului Franco Vazquez pentru pasa decisivă.
Sursa foto- Profimedia Images
”Golul acesta înseamnă enorm, pentru că sunt trei puncte foarte importante pentru îndeplinirea obiectivului nostru. Am muncit mult, sunt bucuros că am reușit să marchez. Acum trebuie să ne gândim la următorul joc.
E victoria grupului, muncim în fiecare zi pentru a câștiga. Dedic golul familiei și prietenei mele, care au urmărit meciul la televizor. Antrenorul mi-a spus să intru pe teren și să fac ce știu.
Vazquez mi-a dat o pasă excelentă, îi mulțumesc și lui pentru assist. Toată lumea mi-a fost alături, le mulțumesc, trebuie să continui să lucrez pentru a atinge forma maximă ”, a declarat Valentin Mihăilă.
Valentin Mihăilă a fost notat cu 7 de către publicația italienă Tuttomercatoweb. Dennis Man, al doilea român din lotul Parmei, a fost titular în meciul cu Benevento, dar a fost înlocuit în minutul 60, cu Roberto Inglese. Acsesta a primit nota 6.5.