Union St Gillioise și-a menținut poziția de lider și după etapa a 14-a din Jupiler League, în urma succesului, scor 4-0 cu Charleroi.
Nou-promovată în acest sezon, micuța trupa din Bruxelles domină turul stagiunii actuale, reușind să fie înaintea formațiilor cu pretenții precum Anderlecht, Brugge, sau Genk. Echipa pregătită de Felice Mazzu a legat al cincilea succes consecutiv aseară, în fața unei pretendente la play-off. Victoria s-a conturat în interval de 10 minute în prima repriză, atunci când gazdele au punctat de trei ori. Undav a reușit o dublă, iar Nieuwkoop și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor.
În partea secundă liderul surpriză a beneficiat și de un autogol și s-a impus în final cu 4-0, succes similar cu cel obținut în runda cu numărul 6 în fața celor de la Standard Liege. Union SG are acum 31 de puncte, cu cinci mai multe decât urmăritoarea sa, Club Brugge, care urmează să joace astăzi. Revelația Belgiei joacă pe un stadion de 8000 de locuri și a revenit în prima ligă după 48 de ani!
https://www.youtube.com/watch?v=QbB5RVhtE40