VIDEO | Nedelcu, primele declarații după transferul la Farul! Ce spune despre experiența din Germania + ce obiective are

Dragoș Nedelcu (24 de ani) a revenit la formația pregătită de Gică Hagi și este gata să își relanseze cariera sub comanda „Regelui”!
Mijlocașul este departe în momentul de față de așteptările oamenilor din fotbalul românesc, iar traiectoria sa profesională nu a fost deloc cea preconizată. Nedelcu nu a reușit să se impună nici în Germania, astfel că a făcut cale întoarsă către Liga 1, acolo unde va evolua sub formă de împrumut, până în vară, la Farul Constanța.
”Da, este un sentiment plăcut să fiu acasă din nou. Revin cu forțe proaspete și cu obiective pe care sper să le îndeplinim. (Despre aventura la Dusseldorf) A fost o perioadă bună, în care am învățat foarte multe lucruri și apreciez că am avut această experiență. (Trecutul său la Farul și Academia Hagi) Au fost niște momente foarte plăcute, în care am progresat, am crescut și am ajuns la un nivel bun. Cum am spus, mă bucur foarte mult că m-am întors acasă și sper să dau tot ce am mai bun în această perioadă.
Citește și OFICIAL | Dragoş Nedelcu a revenit la Farul! Aventură încheiată în Germania
(Despre revederea cu colegii) Am rămas prieteni cu mulți dintre ei, ne-am revăzut la loturile naționale și este foarte plăcut să împart din nou vestiarul cu aceștia. Am urmărit Liga 1, inclusiv din Germania. Farul prestează un fotbal foarte bun și o să ne îndeplinim obiectivele.
(Cum o să fie să lucrezi din nou cu Gică Hagi?) O să fie foarte frumos. Este principalul motiv pentru care m-am întors. Îmi doresc să facem lucruri frumoase împreună și să ne îndeplinim obiectivele. (Un trofeu la Constanța) Ar fi un vis de mic copil. Aici am crescut și îmi doresc să fac oamenii fericiți prin jocul meu și să îmi ajut echipa cât mai mult.
(Speri să revii la echipa națională?) Da, îmi doresc să joc bine, în primul rând, să fiu sănătos, iar restul lucrurilor vor veni după aceea”, a declarat Dragoș Nedelcu, pentru contul de Youtube al clubului constănțean.