Rapid a obținut împrumutul mijlocașului Nicolae Carnat (23 de ani) de la CFR Cluj, pentru un sezon, iar jucătorul este încântat că va juca la nou-promovata în Liga I.
Mijlocașul își dorește să joace cu Rapid, în play-off-ul Ligii I.
”Ei au venit cu oferta primii, au fost cei mai insistenți și pentru că îmi doresc să joc pentru un club ca Rapid, cu o așa tradiție și istorie în spate... Sper să ajungem într-o poziție cât mai favorabilă și dacă se poate, un loc în play-off, de ce nu?
(n.r. Despre poziția sa cea mai bună) Extremă sau în spatele atacantului, al doilea vârf. Abia aștept să jucăm pe noul Giulești. Am înțeles că la finalul anului sau anul viitor se va putea juca, dar îi așteptăm și pe Arena Națională (n.r. pe fani), unde vom juca și sperăm să vină în număr cât mai mare să ne încurajeze, avem nevoie de ei", a declarat Carnat, pentru Rapid TV.
Acesta a dezvăluit care sunt pasiunile sale, în afară de fotbal.
"Îmi place să citesc, să mă delectez, să fac altfel de lucruri în afara fotbalului. Cred că am viteză și forță în regim de viteză și tehnică. Forța Rapid și haideți la stadion!”, a adăugat Carnat.
Citește și VIDEO | „RENAȘTEREA”! DOCUMENTARUL – EVENIMENT DESPRE RESTARTUL RAPIDULUI