VIDEO | Oltenii au ambiții mari în acest sezon: ”Cupele europene sunt frumoase, dar titlul este extrem de important”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 30 iulie 2019, ora 08:32,
craiova-dinamo
craiova-dinamo

Ivan Martic, fundașul cu dublă cetățenie – elvețiană și croată – al Universității este sigur că, împreună cu fanii, echipa poate trece de Honved, după 0-0 în Ungaria.

Universitatea Craiova este la 90 de minute de turul trei preliminar al Ligii Europa, iar pentru asta fotbaliștii lui Corneliu Papură trebuie să treacă joi, de la ora 19.15,  de maghiarii de la Honved, cu care au remizat, 0-0, în manșa tur, din Ungaria.

Unul dintre cei mai importanți „juveți”, fundașul Ivan Martic, este gata de luptă și-i cheamă și pe fani alături de el: „Suporterii mă fac să merg mai departe, avem o echipă foarte bună. Este greu pentru toate echipele care vin să joace la Craiova” a declarat Martic.

Jucătorul născut în Elveția cu orgini croate vizează titlul în Liga 1 și spune că ar face orice pentru a-l câștiga: „Vrem să câștigăm un titlu, este greu, dar totul e posibil. Cupele europene sunt frumoase, dar cred că pentru noi și pentru suporteri campionatul este extrem de important. Un titlu câștigat ar însemna mult și aș încerca să fac totul pentru a-l avea” a explicat fotbalistul Universitatății Craiova.

Aproximativ 800.000 de euro este cota de piață a fundașului, potrivit transfermarkt.com.

Vorbește șase limbi străine

Ivan Martic este de doi ani la Craiova și spune că i-a fost destul de greu la început să se acomodeze cu stilul de viață al românilor: „Nu am știam nimic despre România când am venit prima dată, dar am rămas impresionat de oamenii de aici. În Elveția este un standard de viață foarte înalt, a fost destul de greu la început să mă acomodez cu era aici, dar m-am obișnuit în timp” a declarat fotbalistul.

Fundașului nu i-a fost extrem de greu să se descurce cu limba română, pe care a învățat-o în câteva luni, deși i s-a  părut dificilă la început: „Am învățat destul de repede română, în 5-6 luni, mi-a fost rușine să vorbesc la început, dar româna seamănă cu italiana și am prins rapid. Vorbesc multe limbi străine: germana, engleză, italiana, crota, elvețiana” a mai spus Martic.

declaratiiuniversitatea craiovaivan marticEuropa Leaguehonved