VIDEO | Papură, doar soluție de avarie în Bănie? „Nici nu știu când îmi expiră contractul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 30 ianuarie 2020, ora 15:36,
Corneliu Papură
Corneliu Papură

Antrenor principal al oltenilor după plecarea lui Victor Pițurcă, Corneliu Papură nu își face probleme în privința viitorului său pe banca oltenilor.

Tehnicianul care s-a aflat și la începutul sezonului la conducerea juveților nu știe nici măcar data la care încetează acordul său cu Universitatea.

„Singurul lucru pe care îl gândesc acum e cum să câștigăm meciul cu Mediaș, nu ce va fi în vară. Nu țin de scaun, nu m-au interesat contractele, nici măcar nu l-am citit pe al meu. Pentru mine contractul e unul verbal, poate de asta am pierdut din punct de vedere material ca jucător. La fotbal sunt conștient că lucrurile merg repede și într-un sens și în celălalt” a declarat antrenorul la conferința de presă de dinaintea meciului cu Gaz Metan.

Oltenii trebuie să își asigure locul de play-off în cele patru etape rămase de jucat din sezonul regulat. Papură are emoții și cu fanii care amenință că vor avea o replică pe măsură dacă „trădătorul” Pigliacelli va fi folosit cu ardelenii.

„Ne așteaptă un meci dificil împotriva unei echipe care este în luptă cu noi pentru play-off trebuie să ne așteptăm la toate scenariile posibile, trei puncte ne-ar ajuta pentru ce va fi în viitor. Chiar și o victorie nu rezolvă nimic dacă vrem să ne clasăm mai bine, întâlnim Mediaș pe teren propriu și dacă vom avea o atitudine bună cu siguranță nu vor fi probleme în privința publicului nostru. Nu mi s-a propus un dialog cu fanii, dar sunt deschis în fiecare zi, mi-ar plăcea să gasim o soluție ca să realizăm împreună ceva. Dacă vom reuși ceva o vom face doar cu publicul nostru în spate” a mai spus antrenorul alb-albaștrilor.

? Conferință de presă Universitatea Craiova.#SustineStiinta #AsaELaCraiova #CampioniLaSuporteri

Publicată de Universitatea Craiova pe Joi, 30 ianuarie 2020

 

CITEȘTE ȘI –>> Uhrin e pregătit pentru reluarea Ligii 1! „Mai avem mici şanse de calificare în play-off”

papuracraiovagaz metancontract