Derby-ul Rapid - FCSB a fost precedat de un război al declarațiilor între cele două tabere. Căpitanul FCSB a ținut să aibă ultimul cuvânt.
Florin Tănase a anunțat că victoria este obligatorie pentru FCSB, având în vedere statutul de nou-promovată al giuleștenilor.
"Va fi un meci frumos, trebuie să îl câștigăm, că până la urmă jucăm cu o nou-promovată. Presiunea nu este foarte mare, e altceva când se vorbește toată săptămâna. Ne-am pregătit bine, așteptăm cu nerăbdare acest meci și încrezători. Cred că putem câștiga fără probleme" - a anunțat Tănase.
Tănase nu se teme de întâlnirea cu Cristi Săpunaru. La ultimul său meci cu FCSB, fundașul giuleștenilor a fost eliminat.
"Nu o să îl enervez. Caut contactul. Face parte din joc" - a bravat căpitanul FCSB.
Rapid - FCSB se joacă duminică seară, de la 21:30, pe Arena Națională.