VIDEO | Reacţia LPF după faza controversată de la CFR – Craiova! Când se poate introduce sistemul VAR în Liga 1

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 23 decembrie 2020, ora 13:31,
LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL
LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL

Dacă în cea mai mare parte a Europei arbitrajul video este deja o normalitate, în România s-a tot amânat introducerea acestui sistem. 

 

În ultimul meci din 2020, CFR Cluj – Universitatea Craiova, încheiat 0-0, s-a lăsat cu tensiuni la final. Oltenii au cerut gol la o fază din minutul 88, în care au spus că mingea a depăşit linia porţii după ce s-a lovit de bara transversală a lui Bălgrădean.

După faza de aseară, oltenii cer cu insistenţă implementarea noului sistem de arbitraj prezent deja în cele mai multe campionate de fotbal.

Justin Ştefan, secretar general al LPF, spune că se fac eforturi pentru a se implementa sistemul VAR şi în Liga 1. Acesta speră ca în 2021 să nu mai fie puse anumite piedici în calea acestui obiectiv.

,,Am spus şi data trecută că facem tot ce depinde de Ligă pentru a avea VAR. Am discutat şi du reprezentantul deţinătorului de drepturi TV, domnul Orlando Nicoară, şi mi-a spus că are disponibilă aparatura necesară pentru VAR.

Însă mai sunt paşi pe care nu i-am putut face. Sper ca anul viitor să depăşim piedicile de care ne lovim şi împreună cu FRF şi CCA să putem finaliza proiectul. Orizont de timp? Chiar nu am cum să dau. Dacă acest lucru ar ţine doar de Ligă s-ar întâmpla foarte repede.„, a mai declarat Justin Ştefan pentru Digisport.

Pentru a se lămuri la o astfel de fază dacă a fost gol, este nevoie de Goal Line, un sistem prin care îi este comunicat arbitrului dacă mingea a depăşit linia porţii sau nu.

Citeşte şi VIDEO | Îl mai țineți minte? Omul care a adus primul trofeu continental pentru echipa sa

liga 1LPFcfrjustin stefancraiovarealitateaVAR