VIDEO | Sepsi a încurcat Rapidul la Sfântu Gheorghe! Oaspeții au ratat ocazia de a urca pe primul loc în Superligă

Echipele Sepsi și Rapid s-au întâlnit în primul meci din etapa a 16-a a Superligii, încheind la egalitate, 0-0.
Sepsi și Rapid au remizat în debutul etapei a 16-a, oaspeții având o bară în minutul 79
În prima repriză, gazdele au fost mai periculoase. Gheorghe a trimis puţin peste poartă după sfert de oră, iar Aganovic a fost aproape de gol în minutul 31, când mingea șutată puternic de croat a fost respinsă de Horaţiu Moldovan.
În minutul 36 arbitrul a oprit meciul pentru câteva minute după ce au apărut probleme la sistemul VAR. Ovidiu Haţegan i-a informat pe căpitanii echipelor şi a aşteptat restartarea sistemului. Partida s-a reluat în minutul 41.
După pauză, cele mai mari ocazii le-au avut rapidiștii. Mai întâi, Borza a șutat de pe loc, cu exteriorul, de la marginea careului mare, dar Niczuly a scos în corner.
Deși a semnat pentru Rapid abia în urmă cu două zile, Juvhel Tsoumou a fost trimis în teren în minutul 57 în locul lui Ioniță și a fost la un pas să marcheze. El a reluat în minutul 79, din „foarfecă”, de la aproximativ 13m, dar mingea a șters tranversala.
În secundele de prelungire, celălalt debutant al Rapidului, Omar El Swy, a șuitat plasat de la marginea careului, iar Niczuly a scos de lângă bară.
În urma acestui rezultat, Rapid urcă, provizoriu, pe locul 2, cu 30p, la unul singur de liderul FCSB, care joacă duminică, pe teren propriu, cu FCU 1948 Craiova. Și CFR Cluj are 30 de puncte, dar un golaveraj inferior echipei anrenată de Cristiano Bergodi.
Sepsi – Rapid 0-0
Sepsi: Niczuly – D. Ciobotariu, M. Bălaşa, Ninaj, Ştefan (63 – Varga) – Renţa, Alimi – Gheorghe, Ştefănescu, Aganovic (72 – Matei) – Safranko (72 – Debeljuh). Antrenor: Liviu Ciobotariu
Rapid: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Oaidă (52 – Kait), Albu (73 – Cîrjan) – Funsho, Ioniţă (57 – Tsomou), Papeau (83 – El Sawy) – Borja Valle. Antrenor: Cristiano Bergodi
Au arbitrat: Ovidiu Haţegan – Mircea Mihail Grigoriu, Ciprian Florin Danşa – Sorin Vădana
Cartonaşe galbene: Alimi (50) / Papeau (36), Funsho (48)