VIDEO | Simona Halep, așa cum nu ai mai văzut-o: „Îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 09 noiembrie 2021, ora 15:17,
SIMONA HALEP
SIMONA HALEP

Sportiva în vârstă de 30 de ani a făcut în luna septembrie a acestui an marele pas și a decis să își lege destinul pentru totdeauna cu Toni Iuruc, partenerul său de viață din ultimii ani!

Fostul lider mondial trăiește clipe de vis în aceste momente pe plan personal, iar cununia civilă din urmă cu două luni a ținut capul de afiș în România, fiind de departe evenimentul anului. Acum, Halep se pregătește să joace ultimul turneu din 2021, iar fosta jucătoare de tenis, Barbara Schett, a vrut să afle cât mai multe lucruri despre Simona, într-un interviu difuzat astăzi.

“Îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii (n.r. râde). Anul viitor va fi nunta tradiţională, la biserică. Am timp destul să aleg rochia. Sunt fericită. Nu mai sunt speriată, acum câţiva ani spuneam că nu aş putea fi o soţie bună, dar se pare că sunt.

(n.r. cariera pe care ar fi urmat-o dacă nu făcea tenis) Sincer să fiu, chiar nu ştiu ce aş fi făcut. Probabil aş fi studiat. Nu cred că aş fi putut să fiu doctor, sunt prea sensibilă când văd oameni bolnavi. Iubeam matematica atunci când eram copil, probabil în direcţia asta. Pilot? Nu. Îmi este frică să zbor, dar trebuie să fac asta în fiecare săptămână.

(n.r. despre viaţa de acasă) Am o femeie care mă ajută să fac curăţenie acasă. Casa mea e 100% curată mereu, totul este pus la locul lui. Uneori merg în biroul meu, unde citesc cărţi sau mă relaxez. Soţul meu a făcut o cameră specială cu toate trofeele mele, iar când nu mă simt bine sau sunt melancolică, intru în acea cameră şi îmi revine energia. Trofeul de la Wimbledon este special, dar şi cel de la Roland Garros.

(n.r. ce mâncare ştie să facă Simona Halep) Nu ştiu să gătesc. Am învăţat să fac clătite în timpul pandemiei. Nici soţul meu nu ştie să gătească. În timpul pandemiei am comandat mâncare acasă, iar acum mai mergem la restaurante.

(n.r. despre muzica preferată) Ascult orice gen de muzică, mai puţin rock-ul. Este prea hard pentru mine. Îmi place muzica clasică, cea de petrecere.

(n.r. despre drumul cu trenul de la Viena la Linz) Nu m-a recunoscut nimeni în tren. Îmi doream să merg cu trenul, de fiecare dată când am ocazia aleg această variantă. Chiar mi-a plăcut.”, în timpul interviului cu Barbara Schett.

Citește și SIMONA HALEP A AFLAT NUMELE PRIMEI ADVERSARE DE LA LINZ! ROMÂNCA ARE UN MOTIV ÎN PLUS SĂ SE IMPUNĂ

interviu haleptenisrealitateawtasimona halepdeclaratii