VIDEO | Simona Halep, pregătită de Australian Open! Premiul primit înainte de Crăciun şi ce-şi propune pentru 2021

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 24 decembrie 2020, ora 19:35,
simona-halep-tenis-wta
simona-halep-tenis-wta

Simona Halep va participa la Australian Open în 2021, primul turneu de Mare Slam al noului sezon de tenis feminin.

Alături de Halep, la turneul australian vor mai fi prezente jucătoare precum Ashleigh Barty, Sofia Kenin sau Serena Williams, anunţă organizatorii.

Halep nu se sperie de condiţiile impuse de autralieni, acelea de a sta mai întâi în carantină timp de 14 zile. Simona va fi a doua favorită a turneului de la Melbourne.

La primul turneu din 2021, tenismena româncă şi-ar putea lua revanşa în faţa campioanei de la Roland Garros, Iga Swiatek, meci în care s-a simţit ,,lovită de tren”, a spus Simona Halep.

Numărul 2 WTA a primit şi un cadou de Crăciun, anume trofeul Chris Evert, distincţie care se acordă jucătoarelor care au ajuns pe prima poziţie în clasamentul WTA.

,,Mulţumesc WTA, mulţumesc Chrissie (n.r. Chris Evert)! Sunt mândră să primesc acest frumos trofeu şi să fiu în acest grup foarte special de femei. Mulţumesc pentru cadoul de Crăciun!”, a spus Simona când a primt un nou premiu.

Simona Halep a dezvăluit şi ce obiectiv şi-a stabilit pentru anul 2021. Acesta spune că vrea să obţină o medalie la Jocurile Olimpice din vară.

,,O să încerc să-mi pun toată energia pentru partea a doua a anului, pentru Olimpiadă, însă nu poți să coordonezi sau să gestionezi atât de bine încât să fii 100% într-o anumită săptămână. Voi da tot ce am mai bun și sper din tot sufletul să fiu la capacitate maximă.”, a declarat Simona Halep, citată de AS.ro.

Simona Halep va participa la Autralian Open în 2021, turneu care va avea loc în perioada 8-21 februarie.

Citeşte şi LPF, implicată în haosul de la Dinamo! Cum a preluat Cortacero clubul fără să arate că are bani

simona halepaustralian opentenischris evertwtarealitatea