VIDEO | Sorana Cîrstea face legea la Miami Open! A eliminat-o în două seturi pe a 10-a favorită și este în optimi

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat duminică, 24 martie 2024, ora 20:09,
Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (24 WTA, cs 19) s-a calificat în optimi la Miami Open, după ce a învins-o pe a 10-a favorită.

Sorana Cîrstea află la noapte pe cine întâlnește în optimi la Miami Open

Ea a dispus în turul 3, cu 7-5, 6-2, de rusoaica Darya Kasatkina (11 WTA, cs 10). Meciul a durat 89 de minute, iar în primul set Sorana s-a văzut condusă cu 0-3.

Ea a egalat la 4, iar la 6-5 a realizat break-ul care i-a permis să câștige primul parțial. Setul a durat 53 de minute, în contextul în care Cîrstea a avut nevoie pentru victoria din runda precedentă de 52 de minute.

Sorana a controlat setul secund, despinzându-se la 4-1, iar la 5-2 a convertit prima minge de meci, pe serviciul adversarei. În urma acestei victorii, scorul meciurilor directe este 2-2.

Următoarea adversară este învingătoarea partidei Danielle Collins (Statele Unite, 64 WTA) – Elina Avanesyan (Rusia, 65 WTA), care începe la ora aproximativă 23:00 a României.

Românca a mai jucat doar cu sportiva americană, un singur meci, în 2018, când Collins s-a impus cu 6-3, 4-6, 6-4 și s-a calificat în turul 2 la Roma.

sorana cirsteaMiami Open