VIDEO | Tătăruşanu, apreciat după ce a închis poarta. “E normal să apară îndoieli, când nu joci mult”

Titular la Milan şi în meciul cu Torino, Ciprian Tătăruşanu a reuşit să închidă poarta liderului din Serie A. ‘Rossoneri’ s-au impus cu 1-0, iar portarul român a fost apreciat în presa italiană.
Tătăruşanu a vorbit la finalul întâlnirii pentru Milan TV. Fostul internaţional român este încântat că a reuşit să profite de şansa apărută după intervenţia chirurgucală suferită de titularul Maignan. Tătăruşanu a avut două intervenţii decisive în ultimul sfert de oră al întâlnirii, atunci când oaspeţii forţau egalarea.
„Spre finalul partidei, cei de la Torino au pus presiune pe noi cu atâtea mingi înalte. Dar sunt fericit că am apărat bine, că nu am primit gol şi că am câştigat trei puncte. A fost un meci greu împotriva celor de la Torino. Dar şi noi am fost tari, am fost mai exacți în fața porții. Am marcat şi am suferit puţin după aceea. Dar am luptat bine şi am câştigat. Trebuie să fim concentraţi pe toată durata unui meci, cred că este aspectul-cheie. În astfel de partide, câştigă echipa cea mai hotărâtă şi mai concentrată.
Este normal, când nu joci mult timp, să apară îndoieli în privința ta. Sper să joc mereu la acest nivel şi să ajut echipa să câştige. Când nu eşti pus la încercare, aştepţi. Torino nu a avut ocazii în prima repriză, dar am fost concentrat până la final şi sunt fericit că nu am primit gol”, a spus Ciprian Tătărușanu pentru Milan TV.
🗣️ "Tough match, but we were clinical"
Tătăruşanu's post-match reactions following tonight's win #MilanTorino #SempreMilan pic.twitter.com/45A0EdJTVW— AC Milan (@acmilan) October 26, 2021
Tătăruşanu a bifat patru apariţii în acest sezon în poarta lui AC Milan, trei în Serie A şi una în UEFA Champions League.