VIDEO | Tenis în vremea coronavirusului. Roger Federer se antrenează pe ninsoare, în Elveţia
Tenismenul elvețian Roger Federer (locul 4 ATP) vrea să se mențină în formă în această perioadă de pauză competițională, cauzată de pandemia de coronavirus. Federer a postat un clip video în care se antrenează la perete, pe ninsoare, în Elveția.
În luna februarie, Roger Federer (38 de ani) s-a operat la genunchiul drept. Suspendarea tuturor competițiilor ATP cel puțin până în luna iunie a fost o veste bună pentru elvețian, care oricum ar fi ratat participarea la Indian Wells, Miami și Roland Garros.
„Mă asigur că mai țin minte cum să execut acele lovituri surprinzătoare„, a scris Federer pe Twitter.
Making sure I still remember how to hit trick shots #TennisAtHome pic.twitter.com/DKDKQTaluY
— Roger Federer (@rogerfederer) March 30, 2020
Imaginile postate de campionul elveţian au depăşit trei milioane de vizionări pe social media.
Roger Federer plănuiește să revină pe teren în sezonul de iarbă, pentru a putea juca la Wimbledon, unde anul trecut a ajuns în finală. Totul depinde de evoluția situației privind pandemia de coronavirus.
Între timp, Federer și soția lui, Mirka, au donat un milion de franci elveţieni pentru lupta împotriva coronavirusului în Elveția.
View this post on InstagramA post shared by Roger Federer (@rogerfederer) on
CITEȘTE ȘI -> VIDEO | Mesajul special al Simonei Halep pentru fani. “Iată ce am făcut pentru a-mi însenina zilele petrecute în casă”