VIDEO | Un nou scenariu horror pentru CFR Cluj în Bănie! Campioana pierde în al șaselea minut de prelungire în fața Craiovei

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 10 aprilie 2022, ora 23:23,
Universitatea Craiova le-a bătut într-o săptămână atât pe FCSB cât și pe CFR Cluj
Universitatea Craiova le-a bătut într-o săptămână atât pe FCSB cât și pe CFR Cluj

Dacă în sezonul regular, Gustavo egala în minutul 90+6 și aducea un punct pentru olteni, acum Roguljic a înscris pentru o victorie a alb-albaștrilor în același moment al jocului!

Diferența între cele două jocuri este însă dată de faptul că în duelul direct din play-off s-au marcat cinci goluri. Crețu a deschis seria reușitelor după o greșeală mare a lui Hindrich care nu a putut interveni la o minge preluată lung de mijlocașul „juveților”. Învingătoare în fața FCSB-ului runda trecută, Craiova nu și-a putut apăra avantajul până la pauză. Bordeianu a egalat cu un șut la colțul lung, iar la reluare Petrila a trimis în plasă pentru 1-2 după assistul lui Omrani, francezul fiind pasator decisiv și la primul gol al echipei sale. Nu a fost însă suficient pentru un succes al CFR-ului în Bănie. Marile speranțe ale echipei lui Reghecampf, Baiaram și Markovic au colaborat la faza din care gazdele au egalat în minutul 69.

CITEȘTE ȘI –>> Fabulos. Caciuc o dă în judecată pe Anamaria Prodan dar nenorocirile vin lanț după ce și-a dorit sa fie vedetă

Lovitura decisivă a venit de la croatul Roguljic în al șaselea minut de prelungire, iar Craiova a învins și campioana CFR Cluj. S-a repetat practic desfășurarea evenimentelor din play-off-ul trecutei ediții de campionat, atunci când Craiova a învins de asemenea în două etape succesive FCSB și CFR Cluj. Cu acest succes, oltenii se apropie la un singur punct de ocupanta locului secund, FCSB și la nouă de învinsa ei din această seară. După această înfrângere, clujenii pot pierde avansul de 8 puncte din fruntea clasamentului, având în vedere că roș-albaștrii vor juca mâine contra celor de la FC Voluntari. Runda următoare, Craiova se deplasează la Ovidiu pentru întâlnirea cu Farul, în timp ce Camora & Co primesc vizita rivalei FCSB în Gruia.

CITEȘTE ȘI –>> „Pare că e ceva acolo!”. Mihai Stoica pariază pe următoarea schimbare de antrenor din Liga 1

cfr clujplay offu craiovaliga 1