VIDEO | Victor Angelescu, ironic cu cei de la FCSB: „La cum îi văd, sunt mult în urmă ca să câștige titlul”

Victor Angelescu, finanțatorul Rapidului, a vorbit despre victoria alb-vișiniilor în derby-ul cu FCSB. Omul de afaceri a ironizat conducerea roș-albaștrilor, care declarase că Rapid nu are șanse în fața jucătorilor lui Dinu Todoran.
„A fost cea mai frumoasă seară de când am intrat în fotbal. Cred că România nu a mai văzut o astfel de atmosferă senzațională de foarte mulți ani. Galeria asta și Rapidul au înviat spiritul Ligii I. Am trăit foarte greu acest meci. Repriza a doua a fost foarte emoționantă. Victoria este enormă. Sunt extrem de fericit. Mai rar îmi pierd cuvintele. Spiritul Rapidului din 1923 încoace a făcut diferența. Nu mi-am imaginat niciodată, ca Rapid să înregistreze cinci meciuri fără gol primit.
Obiectivul nostru nu s-a schimbat. Trebuie să rămânem în prima ligă. Cei de la FCSB ar trebui să se gândească mai bine pentru că au declarat toată săptămâna că suntem o nou-promovată și ei nu au avut nicio ocazie. La cum îi văd, sunt mult în urmă ca să câștige titlul. Noi vrem să mai vină jucători. Suntem în negocieri avansate cu un jucător”, a declarat Victor Angelescu, pentru Rapid TV.
Rapid s-a impus în derby-ul cu FCSB, scor 1-0, duminică seară, pe Arena Națională, în etapa a cincea a Ligii I. Nou-promovata nu aprimit niciun gol în cele cinci meciuri jucate în acest sezon. Lider în clasament este CFR Cluj, cu 15 puncte, iar Rapid o urmează în ierarhie, cu 13 puncte. FCSB ocupă locul 4, cu opt puncte.