Vintilă pierde un jucător important pentru meciul cu Dinamo

Bogdan Argeș Vintilă a declarat la conferința de presă dinaintea meciului cu Dinamo că jucătorii săi sunt motivați și hotărâți să ia toate cele trei puncte din confruntarea cu marea rivală.
Roș-albaștrii au obținut deja calificarea în play-off, dar au nevoie de cele trei puncte pentru a se apropia de CFR Cluj, după ce liderul din Liga 1 a remizat cu Viitorul, în această etapă, scor 0-0.
„Suntem în fața unui joc important și consider că suntem pregătiți din toate punctele de vedere. Am observat toți jucătorii, sunt foarte motivați și încărcați pentru o victorie. Este necesară, mental, și pentru clasament. Vom întâlni o echipă de tradiție, va fi un joc în care cu siguranță va fi spectacol în tribune și ne dorim ca și pe teren noi să facem spectacol, să câștigăm cele trei puncte.
Așa cum am spus, jucătorii sunt pregătiți, îi simt că sunt montați pentru acest joc”, a spus Vintilă la o conferință de presă.
Antrenorul FCSB nu va putea conta pentru meciul cu Dinamo pe unul dintre jucătorii săi de bază. Vintilă spera să-l poată introduce pe teren pe Ovidiu Popescu, însă acesta nu este apt 100% pentru duelul de duminică.
„Ovidiu Popescu este sănătos, dar nu pentru a juca în acest meci”, a spus Bogdan Argeș Vintilă.
Derby-ul Dinamo – FCSB (duminică, ora 20:00) va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul realitateasportiva.net. Meciul va fi comentat LIVE pe pagina noastră de Facebook.