Viorel Moldovan le răspunde fanilor contestatari: „Tot au venit antrenori și jucatori. Toți au fost slabi?”

Articol de Valentin Walter - Publicat sâmbătă, 31 octombrie 2020, ora 13:15,
viorel moldovan
viorel moldovan

Viorel Moldovan, antrenorul „lupilor-galbeni” le-a răspuns  suporterilor nemulțumiți de rezultatele Petrolului.

Antrenorul „găzarilor” a declarat că lumea trebuie să înteleagă că o echipă nu se construiește într-o zi. Acesta întelege frustarea suporterilor dar le cere să aibă răbdare.

Lumea nu înțelege și așteaptă rezultatele imediat. Dar e mult de muncă pentru că trebuie să omogenizez echipa, să sudez relațiile de joc, astea nu se fac de pe o zi pe alta. Nici o casă nu o construiești într-o zi. Ai nevoie de timp, este adevărat și că timpul este prețios, obiectivele presează, mai ales la o echipă ca Petrolul, sunt obiective ambițioase, dar sunt și anumite etape de parcurs până la îndeplinirea lor.

Și eu sper să le parcurgem cât mai repede, să ne revenim și să începem să câștigăm jocurile, mai ales pe teren propriu, pentru că afară, ați văzut, ne manifestăm, ne descurcăm mult mai ușor” a declarat Moldovan pentru Fanatik.

Citește și Simona Halep are COVID! Anunțul făcut de tenismena noastră

Trebuie să înțeleagă și ei că nu există o baghetă magică să induci rapid ce gândești, să transformi lucrurile într-un timp atât de scurt. Ar fi extraordinar… De trei ani de zile e același film, an de an au venit antrenori au venit garnituri de jucători, au plecat garnituri de jucători, au plecat antrenori, au venit jucători, au plecat jucători, au plecat antrenori.

Acum, oare toți jucătorii care au venit și au plecat au fost slabi? Toți antrenorii care au venit și au plecat au fost slabi? Știu că suporterii nu mai au răbdare, știu că sunt foarte efervescenți, vor să se realizeze totul rapid, dar sunt etape de parcurs. Eu sunt convins că vom prinde play-off-ul și ne vom bate la promovare”, a mai spus Viorel Moldovan pentru sursa citată.

Viorel Moldovan a spus că din punctul lui de vedere echipa a jucat bine și și-a dominat adversarul în ultimele partide.

După meciuri, din punctul meu de vedere, destul de bune, în care am controlat jocul și am dominat adversarii… Dar în care nu am reușit să facem diferența pe tabela de scor, să înscriem, atât cu Farul, cât și cu Călărași, cu care am făcut o primă repriză extraordinară, cu situații de gol foarte mari, chiar și cu Craiova am controlat jocul, dar n-am reușit să înscriem.”

„Apoi cu Slatina am fost egalați, din păcate, pe finalul jocului, după o prestație bună, zic eu… Ăsta-i fotbalul, nu e matematică.  Facem greșeli, și individuale și colective, practic ne-am bătut singuri în toate aceste jocuri de pe teren propriu” a declarat Viorel Moldovan pentru sursa citată.

Petrolul ocupă locul 9 în Liga 2 cu 14 puncte. Pentru „lupii-galbeni” urmează derby-ul cu Rapid.

Citește și Dănuț Lupu nu îi slăbește deloc pe spaniolii de la Dinamo: “Ăștia nu au una de un leu!”

viorel moldovandeclaratiarapidsuporteri petrolulliga 2