Vremuri tulburi la Petrolul Ploiești! Antrenorul Nicolae Constantin amenință că pleacă

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 15 noiembrie 2022, ora 10:55,
Antrenorul Nicolae Constantin amenință că pleacă, fiind nemulțumit de condițiile de pregătire pe care le are Petrolul
Antrenorul Nicolae Constantin amenință că pleacă, fiind nemulțumit de condițiile de pregătire pe care le are Petrolul

Abia ce s-au mai limpezit apele după scandalul „Gabriel Tamaș – Nicolae Constantin”, că au fost învolburate, din nou, după ultimele declarații ale tehnicianului.

Dacă m-ar oferta Isăilă să fiu secund, aș pleca să fiu secund”, a răbufnit Nicolae Constantin

Nicolae Constantin a spșus răspicat că, dacă ar primi o ofertă avantajoasă pentru a fi secund în afara țării, ar face acest pas. El este nemulțumit de condițiile de pregătire pe care le are Petrolul.

E clar că de la bani pleacă toate. I-am spus și președintelui, nu știu ce va fi din iarnă, dar faceți, fraților, un teren de antrenament undeva să putem să ne antrenăm și noi ca oamenii.

Asta trebuie pentru Petrolul prima dată. Eu asta aș face cu primii bani. Nu salarii, nu nimic. Cu salariile mai răbdăm.

Faceți, băi frate, să mergem și noi undeva să știm că e terenul bun, să le cer să joace dintr-o atingere. Antrenorul de portari de la Sepsi câștigă aceiași bani pe care îi câștigă antrenorul principal de la Petrolul. Ca să facem o diferență între ce e Sepsi în prezent și ce e Petrolul.

În secunda asta, dacă m-ar oferta Isăilă să fiu secund, aș pleca să fiu secund. Aici, în România, în nebunia asta, e greu. Poate la alte cluburi e ușor”, a spus Nicolae Constantin la emisiunea „Pasul la ofsaid” de la Ploiești tv.

nicolae constantinsuperliga