WTA: Ostapenko a triumfat la Linz, al doilea său trofeu din acest an

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat duminică, 04 februarie 2024, ora 19:47,
ostapenko-x-wta-linz
ostapenko-x-wta-linz

 

Letona Jelena Ostapenko, favorită 1, a devenit, duminică, prima jucătoare care a câştigat două titluri la simplu în circuitul WTA în acest an, informează wtatennis.com.

Ostapenko a învins-o pe Ekaterina Alexandrova, cap de serie numărul 2, scor 6-2, 6-3, şi a câştigat turneul Upper Austria Ladies Linz.

Într-o confruntare între două foste finaliste învinse de la Linz, Ostapenko, finalista din 2019, a avut nevoie de doar 70 de minute pentru a o învinge pe Alexandrova, finalista din 2018, şi a culege al optulea titlu WTA de simplu din carieră.

Ostapenko a triumfat în acest an şi la Adelaide.

ostapenko