A retrogradat cu Dinamo, dar este plătit ca la Liga 1: „Nu am discutat despre reducerea salariului”

Andrei Radu
Andrei Radu este unul dintre fotbaliștii care are de gând să continue cu Dinamo, după ce echipa a ajuns în Liga 2. „Nu am discutat despre reducerea salariului”, a spus fundașul.
Andrei Radu rămâne la Dinamo, pe același salariu din Liga 1
Dinamo a retrogradat, pentru rpima dată în istoria de 74 de ani a clunlui, după ce pierdut barajul pentru Liga 1 cu “U” Cluj-Napoca (0-2 în deplasare și 1-1 pe teren propriu). Mulți jucători au plecat, dar sunt câțiva care ar fi de acord să joace în Liga 2.
Unul dintre ei este fundașul stânga Andrei Radu, care primește un salariu lunar de 9.500 de euro. „Eu încerc să mă înțeleg cu domnul Zăvăleanu (n.r. – administratorul delegat). Încă nu am ajuns la un consens.
Aștept să văd ce discuții urmează să avem, dar nu am discutat despre reducerea salariului pentru Liga a 2-a.
Mai am un an de contract cu Dinamo, iar oferte există, au fost discuții. Nu pot, însă, vorbi de acestea atâta timp cât nu mi-am rezolvat situația la Dinamo”, a declarat Andrei Radu pentru playsport.ro.
„Da, am fost prezent la reunirea lotului de luni și, bineînțeles, mă voi prezenta la antrenamente. Sunt sub contract cu Dinamo!”, a mai spus jucătorul.
Andrei Radu a fost criticat de Mircea Rednic și Cornel Dinu
Andrei Radu a jucat 29 de meciuri pentru Dinamo în sezonul trecut. Evoluțiile lui au fost în nota echiopi, adică modeste, fiind criticat atât de fostul antrenor al „câinilor”, Mircea Rednic, cât și de Cornel Dinu.
„Am zis că vin, dar nu bag un lea! Păi, cum să plătesc eu prostiile pe care le-au făcut? Să plătesc eu pentru greșelile lor, să-i plătesc salariul lui Filip?
Să plătesc greșelile făcute de Iuda (n.r. – Bogdan Bălănescu) care i-a făcut salariu lui Andrei Radu 7-8.000 de euro și el nu juca nici la Iași”, declara Rednic la finalul săptămânii trecute.
„Pentru mine o enigmă Andrei Radu, care am auzit că are un salariu de 8000 de euro și a fost înlocuit de Steliano Filip care a fost supărat pe Dinamo, pe câini, pe zgardă.
Nu știu dacă mai avea ce să caute la Dinamo”, spunea Cornel Dinu după ce Dinamo a învins Gaz Metan Mediaș cu 1-0 în etapa a 6-a din play-out-ul sezonului trecut.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























