Achraf Hakimi va fi judecat în Franța pentru viol

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 19 iunie 2026, ora 18:30,
Achraf Hakimi
Achraf Hakimi

Curtea de Apel din Versailles s-a pronunţat vineri dimineaţă cu privire la trimiterea în judecată pentru viol a jucătorului internaţional marocan şi al echipei PSG, Achraf Hakimi.

Decizia a fost luată de un judecător de instrucţie la sfârşitul lunii februarie, iar fotbalistul a făcut apel

În cadrul şedinţei de judecată din faţa camerei de instrucţie din luna mai, jucăptorul a solicitat clasarea dosarului pentru faptele care i se impută: violul unei tinere, care avea atunci 24 de ani, la fel ca el, la sfârşitul lunii februarie 2023.

„Aştept acest proces încă din prima zi. Şi acum îl aştept cu nerăbdare. În sfârşit, voi putea să vorbesc”, a reacţionat pe reţelele sociale fundaşul, care se află în prezent la Cupa Mondială alături de echipa naţională a Marocului.

Fata a povestit că l-a cunoscut pe Achraf Hakimi în ianuarie 2023 pe reţeaua de socializare Instagram şi că s-a deplasat la domiciliul acestuia într-un VTC (maşină de transport cu şofer) comandat de jucător, a indicat la momentul respectiv o sursă din cadrul poliţiei.

Potrivit acesteia, Achraf Hakimi ar fi sărutat-o şi ar fi comis atingeri fără consimţământul ei, înainte de a o viola, a relatat aceeaşi sursă. Apoi, tânăra a reuşit să-l respingă şi a precizat că o prietenă, contactată prin SMS, a venit să o ia. Achraf Hakimi a fost pus sub anchetă, plasat sub control judiciar, apoi trimis în judecată în februarie.

Cu ocazia trimiterii în judecată, avocata sa, Fanny Colin, a considerat că „acuzaţia se bazează exclusiv pe cuvântul unei femei care obstrucţionează toate anchetele” şi că tânăra „a încercat să ascundă autorităţilor judiciare mai multe mesaje schimbate cu una dintre prietenele sale, în care plănuiau să-l «jefuiască» pe domnul Hakimi”.

Jeanne (nume de pseudonim), care a depus mărturie pentru prima dată în presă pe site-ul Mediapart într-un articol publicat joi seara, spune că doreşte „un proces pentru a se apăra, pentru a fi ascultată”. „Vreau să mă justific. Vreau să fiu crezută”, a adăugat ea.

În ciuda gravităţii acuzaţiilor, jucătorul, care neagă faptele, evoluează la Cupa Mondială pentru echipa naţională a Marocului, care va disputa vineri seara, în Statele Unite, al doilea meci împotriva Scoţiei. În vârstă de 27 de ani, fundaşul lateral a început competiţia purtând banderola de căpitan.