Acuze grave din partea unui fost fotbalist al Craiovei la adresa lui Mircea Lucescu: "Era un tip ranchiunos"

Mircea Lucescu
Fost fundaș din anii `70 al Universității Craiova, Victor Niculescu, și-a adus aminte de momentul care l-a scos din circuitul echipei naționale.
Convocat în câteva rânduri la lot, acesta consideră că s-a renunțat la el după un meci între olteni și dinamoviști în care s-a confruntat direct cu Mircea Lucescu.
„Am fost în lotul naționalei la meciurile oficiale, cu Cehoslovacia, la Bratislava, în preliminariile Campionatului Mondial, am fost rezervă la meciul cu Finlanda, când i-am bătut cu 9-0, și trebuia eu să joc, dar l-au forțat pe Sătmăreanu I, care a jucat cu novocaină. Apoi am avut un conflict cu Mircea Lucescu și din cauza lui nu m-au mai chemat din cauza asta la echipa națională.
Totul a plecat de la o alunecare într-un meci cu Dinamo, când i-am bătut cu 2-0. E adevărat, l-am lovit intenționat, iar la faza aceea le-am și dat gol. M-am dus apoi la centrul terenului să-mi cer scuze, dar Lucescu era ranchiunos. De atunci, nu am mai primit vreo convocare la echipa națională”, a povestit fostul fundaș al alb-albaștrilor pentru Oltenia Tv.

Victor Niculescu a fost component al Universității Craiova între 1968 și 1975
CITEȘTE ȘI -->> O gimnastă a căzut victimă atrocităților din Ucraina! Era o mare speranță a sportului din țara vecină
Acesta spune că la prima reprezentativă din acele vremuri, jucătorii cluburilor mari din Capitală făceau legea.
„Ăștia de la București erau tartori atunci. Și Dobrin avea probleme cu ei. Iar cu Nelu Oblemenco a fost situație unică. De patru ori golgheterul României și nu a fost nici măcar în lot. Mircea Lucescu era un tip ranchiunos, eu jucam în prima ligă de la 19 ani, îl știam de când el era în Divizia B, la Politehnica București, abia apoi l-a luat Dinamo.
Am avut probleme cu el și când era la Corvinul. Mi-a făcut rău. Cu Dinamo începea scandalul de la vestiar pe vremea aia, parcă noi eram tauri și ei toreadori. Din echipa aia a lor aveam o stimă pentru Cornel Dinu, era profesionist și băiat inteligent. La Jiul am făcut apoi o combinată Craiova-Dinamo, acolo am aflat multe despre Dinamo și ce făceau ei pe vremuri", a mai detaliat Niculescu.
CITEȘTE ȘI -->> Mircea Lucescu și Dănuț Lupu printre invitații la inaugurarea Stadionului Giulești. Pe cine i-au mai invitat rapidiștii
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























