MM Stoica a făcut anunțul despre Olaru: ”Medicul a spus clar!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat vineri, 09 mai 2025, ora 10:17,
Darius Olaru
Darius Olaru

Luna viitoare, România va juca alte două meciuri la calificările pentru Campionatul Mondial.

Recent, MM Stoica a anunțat că Olaru nu va putea juca la națională în acea perioadă.

Olaru nu va juca. Nu suntem nebuni să-i riscăm cariera lui Olaru, indiferent cât își va dori el să joace. Am spus-o clar! El vrea, eu nu vreau. Ultima decizie aparține medicului, nu mie. Eu respect absolut orice angajat al clubului. Când medicul Flavian Arămitu spune ceva, are credit sută la sută din partea mea. Eu n-am avut medic care să aibă un procentaj spre sută la sută în diagnostic la cald, fără RMN.

Medicul a spus clar: 4 luni și jumătate e riscant dacă joacă pentru că nu își poate controla căderea în urma unui atac brutal. Dacă 4 luni și jumătate e riscant, atunci va juca după 4 luni și jumătate.

Am vorbit și cu nea Mircea. Nu poate să fie nici la echipa națională”, spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

MM Stoica a auzit ce a spus Mircea Lucescu: ”Am fost ironizat!”

Mircea Lucescu, selecţionerul naţionalei României, a acordat un interviu publicației italiene Gazzetta dello Sport.

Selecționerul primei noastre reprezentative consideră că Darius Olaru are șanse să ajungă în Serie A.

După afirmațiile selecționerului român, MM Stoica a făcut mai multe declarații.

Oficialul de la FCSB a fost foarte încântat de declarațiile făcute de Mircea Lucescu.

„Mă simt foarte bine, pentru că am fost ironizat când am spus că Olaru este cel mai bun jucător cu care am lucrat vreodată.

A doua chestie care mă bucură enorm este convocarea lui Miculescu. Mă bucur, pentru că înseamnă că nu bat câmpii mereu, bat câmpii câteodată. 

Chiar dacă în opinia dumneaului este un jucător de Serie A, pe acelaşi post joacă un jucător de Serie B: Marius Marin, care va face pasul în Serie A.

Nu bănuiesc, ci am certitudinea că Olaru va reveni mai puternic. Îl văd, ‘scoate flăcări’. Până în momentul ăsta avem 99 de goluri marcate. Mi se par nişte cifre extraordinare”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Pisa a promovat în Serie A, după 34 de ani petrecuţi în ligile inferioare, iar internaționalii români Olimpiu Moruţan, Adrian Rus şi Marius Marin fac parte din lotul echipei.

Clubul toscan va termina campionatul pe locul doi, în spatele lui Sassuolo.

realitateaechipa nationalamm stoicarealitatea.netolaru