Acuze grave la adresa dinamoviștilor: „Așa este normal și profesionist”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 08 ianuarie 2022, ora 20:44,

Trupa din Ștefan cel Mare a plecat la vânătoare de jucători pentru a-și alcătui un lot care să o ajute să evite retrogradarea în acest sezon. 

Modalitatea prin care „câinii” au încercat să își atingă țintele a generat o reacție din partea clubului  la care e legitimat unul dintre fotbaliștii abordați de oficialii roș-albilor. Stoican & Co au încercat să îl ademenesacă pe fundașul dreapta al celor de la FC Voluntari, Ricardinho pentru a semna cu ocpanta locului 15 în Liga 1, însă portughezul se află sub contract cu ilfovenii până în 2024. Așa că el nu poate fi contactat conform regulamentelor în vigoare fără ca în prealabil să fie purtată o discuție cu reprezentanții grupării de care aparține jucătorul. Metoda i-a deranajat pe ilfoveni care au ales să răspundă prin intermediul unei comunicat postat pe contul oficial al clubului de pe o rețea de socializare.

Ca urmare a ultimelor informații apărute în presă, dorim să facem următoarele precizări:

1. Ricardo Jose Veiga Varzim Miranda a semnat prelungirea contractului cu FC Voluntari. Ricardinho este jucătorul echipei noastre până la data de 30 iunie 2024! Prin urmare, nu poate face obiectul unui transfer la Dinamo București sau la un alt club! 

2. Marcelo Lopes și Ricardinho nu se află cu echipa în pregătire din cauza unor probleme familiale. Ei au fost învoiți și se vor alătura formației noastre în următoarele zile, în cantonamentul din Antalya! 

3. Rugăm cluburile interesate de jucătorii echipei FC Voluntari să contacteze mai întâi reprezentanții clubului și NU direct jucatorii! Așa este normal și profesionist!”, a fost reacția alb-albastre prin vocea directorului general Bogdan Bălănescu. 

CITEȘTE ȘI –>> Dinamoviștii, îndurerați după moartea lui Mircea Stoenescu: „A mai plecat un căpitan!”

Coechipierii lui Ricardinho se antrenează în Antalya, unde au ajuns de ieri pentru stagiul din această iarnă. Trei amicale vor disputa fotbaliștii lui Ciobotariu în Turcia, în perioada rămasă până la strtul Ligii 1. Zaglebie Lubin este adversarul cel mai tare pentru formația din Pipera.

CITEȘTE ȘI –>> Dorit de Marian Copilu la CS U Craiova, Arlauskis a reacţionat: ,,Atât am de zis”

 

dinamoacuzericardinhovoluntari