Adi Matei, mulţumit de remiza cu Sepsi: ,,E un rezultat bun, având în vedere că am jucat cu un om în minus”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 02 octombrie 2021, ora 22:09,
Adrian Matei, sursa foto: captura digisport.ro
Adrian Matei, sursa foto: captura digisport.ro

Adrian Matei, antrenorul principal din acte al celor de la Rapid Bucureşti, a reacţionat după meciul încheiat la egalitate cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în deplasare, scor 2-2. 

Golurile partidei din Covasna au fost reuşite de către Petre Goge, în minutul 3, Alami, în minutul 10, respectiv Kevin Luckassen, în minutele 28 şi 43.

Tehnicianul care colaborează cu Mihai Iosif la Rapid se declară mulţumit după egalul cu Sepsi. Acesta transmite că a văzut motivaţie în rândul jucătorilor giuleşteni.

,,Este un rezultat bun avân în vedere că am jucat cu un om în minus. Cred că am început foarte bine în primele 10 minute, am marcat, după am cedat iniţiativa, iar cei de la Sepsi au reuşit să înscrie două goluri. A doua repriza a fost mai echilibrată, dar a venit eliminarea.

Faţă de meciurile de până acum, eu cred că a fost un meci mai bun. Am arătat motivaţie, încredere. Cu acest meci terminat la egalitate, pe care l-am avut şi în mână, cred că uşor  băieţii o să prindă încrederea pe care o avut-o în primele meciuri. Dacă obţinem un punct cu CFR, campioana, e bine. Goge are întorsă, dar nu ştiu gradul!”, a declarat Adi Matei, la finalul jocului cu Sepsi.

În urma acestui rezultat, Rapid a urcat pe locul 5 în Liga 1, unde a acumulat 18 puncte acum. De partea cealaltă, cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe au rămas pe locul 12 în Liga 1, cu 10 puncte acumulate din 11 etape disputate.

Rapid - Sepsi/Sursa foto: GSP
Rapid – Sepsi/Sursa foto: GSP

Citeşte şi RAPID, FĂRĂ VICTORIE DE 5 ETAPE ÎN LIGA 1! REMIZĂ CU SEPSI LA SFÂNTU GHEORGHE

liga 1sepsiadi mateirapidrealitatea