Adrian Mititelu, ambiții mari pentru noul sezon: „Am visat că voi câștiga Cupa României și asta vreau să se întâmple!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 13 iunie 2024, ora 12:51,
Reacția lui Adrian Mititleu, după victoria împotriva Federației Române de Fotbal: „Ne-a surprins și pe noi”
Reacția lui Adrian Mititleu, după victoria împotriva Federației Române de Fotbal: „Ne-a surprins și pe noi”

FCU Craiova a retrogradat în Liga 2, dar Adrian Mititelu nu renunță la echipă. Patronul oltenilor are ambiții mari pentru noul sezon.

Mai exact, finanțatorul echipei își dorește să cucerească Cupa României. Iată ce a spus despre obiectivul propus.

„Am visat că voi câștiga Cupa României și asta vreau să se întâmple!”

Eu tot timpul am fost un visător. Am visat că voi câștiga Cupa României și asta vreau să se întâmple. Bine, am visat și că voi juca în play-off, iar acum sunt în Liga 2.

Cu toate problemele și suferința pe care a provocat-o această retrogradare, am învățat multe lecții. Sunt învățăturile mele.

Am avut încredere în niște oameni. Eu sunt foarte naiv. Dacă un om îmi spune o chestie, eu îl cred”, a declarat Adrian Mititelu, conform Digi Sport.

adrian mititelufcu craiova