Ce spune Cristi Chivu despre transferurile de la Inter pentru sezonul următor

Inter Milano o va înfrunta pe Fluminense (Brazilia) în optimile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor.
La conferința de presă dinaintea acestui meci, Cristi Chivu (44 de ani), antrenorul ”nerazzurrilor”, a fost întrebat de jurnaliști dacă echipa sa va mai perfecta anumite transferuri în cazul în care Inter se va califica în faza următoare a competiției.
„(n.r. vor mai fi transferuri la Inter dacă echipa va trece de următoarea fază?) Nu știu! Acestea sunt decizii pe care le luăm în spatele ușilor închise și veți afla mai târziu”, a spus Chivu, la conferință.
Până acum, în această vară, Inter a perfectat trei transferuri: Luis Henrique (23 de ani, mijlocaș dreapta), Petar Susic (21 de ani, mijlocaș defensiv) și Nicola Zalewski (23 de ani, mijlocaș stânga).