Adrian Mititelu e sigur că nu va fi depunctat de FRF: „I-am prins cu rața în gură! Am adus dovada! Nu vor avea curaj”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 26 iunie 2025, ora 14:36,
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

 

Adrian Mititelu a lansat un nou atac la adresa FRF, după ce a fost amenințat cu depunctarea. Patronul de la FCU Craiova a prezentat dovezile cum că Federația se află în afara legii

„Practic, prin aceste susțineri clare și fără echivoc (n.r. – prezentate într-o postare de pe Facebook) , Federația recunoaște următoarele: cluburile neafiliate în conformitate cu legea, nu pot participa la competiție, nu pot vota, iar prin urmare nu există organe de conducere, nu există comisii care să funcționeze legal, iar astfel toate actele sunt lovite de nulitate absolută. Astfel, Burleanu Răzvan și celelalte persoane care se erijează în reprezentanți sunt în afara legii”, explică „Fotbal Club Universitatea 1948”, pe Facebook.

„FRF a beneficiat tot timpul de favoruri și de înțelegeri. De asta s-a ajuns în situația asta. Așa e în România. Pe mine m-au distrus în fotbal pentru o aberație, iar acum i-am prins cu rața în gură. În mod normal, dacă s-ar aplica acum legea ar trebui să îl scoată pe Burleanu și să se facă alegeri libere. Adică să fie făcute de un administrator legal, nu la mișto, cum au fost obișnuiți până acum.

Ei vor să găsească o portiță, să le facă legiuitorul o lege și să poată să rămână la putere în continuare. Apoi să facă tot ei reparația legală. Asta e toată cheia. Nu mă vor depuncta. Una e să vină o comisie și să spună asta, domne noi am avut un regulament la dispoziție. Nu vor avea curaj să ia decizia asta. Chiar dacă o iau, ei funcționează ilegitim,

Nu mai suntem pe vremea când mă dezafiliau. Păi câte cluburi sunt acum care îi dau în judecată. Eu am adus dovada că ei recunosc tot ceea ce eu am spus de atâta timp. Lucrurile sunt foarte clare. Au spus asta la instanță. Nu o spun eu!”, a declarat Adrian Mititelu pentru FANATIK.