Adrian Mititelu, încântat de revenirea cu succes a lui Nicolo Napoli: „Am depășit o barieră extrem de grea!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 10 noiembrie 2022, ora 19:32,
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

FCU Craiova a obținut o victorie pe teren propriu în Cupa României contra celor de la FC Voluntari (1-0). Adrian Mititelu, patronul oltenilor, a oferit o primă reacție după debutul victorios al lui Nicolo Napoli pe banca tehnică.

Mai exact, Mititelu consideră că Napoli a avut mereu norocul de parte sa, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care a decis să îl readucă la echipă.

„Am depășit o barieră extrem de grea!”

„Unul dintre lucrurile pozitive care i se alătură lui Napoli este norocul. M-am gândit și la acest aspect. Am avut multe meciuri în care am meritat mai mult decât ce am obținut. Te mai gândești și la lucruri din astea, mai puțini lumești. Și iată că Nicolo a debutat cu o victorie.

Am fost puțin băgați în corzi, mai ales în repriza a doua. Au avut trei zile în plus de pregătire față de noi, stau bine în clasament. Noi suntem într-o situație rea de atâta timp, dar cu toate astea am câștigat un meci foarte important. Am depășit o barieră extrem de grea.

Sper ca acest meci să ne ajute să stopăm căderea și să înceapă urcușul. Napoli a fost cea mai potrivită decizie, pentru momentul în care ne aflăm, raportat și la discuțiile pe care le-am avut cu alți antrenori. Nicolo Napoli cunoaște lotul, atmosfera de aici.

Cred că o să arătăm mult mai bine la meciul cu FCSB și sper să batem, sincer. Chiar cred, nu i-am bătut de vreo 30 și ceva de ani. Acum sunt încrezător, cu Marius Croitoru echipa era în cădere libere. Acum ne-am stabilizat, iar în iarnă ne vom întări. Dacă o batem pe FCSB, putem să gândim la prinderea play-off-ului”, a spus Adrian Mititelu, după triumful echipei sale.

adrian mititelunicolo napolifcu craiova