Adrian Şut a explicat cheia succesului cu Craiova: „Am gestionat foarte bine presiunea până la final”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 08 mai 2022, ora 22:01,
Adrian Şut/Sursa foto: Profimedia Images
Adrian Şut/Sursa foto: Profimedia Images

Fotbalistul echipei FCSB, Adrian Şut, a declarat duminică seară, după victoria cu CS Universitatea Craiova că roș-albaștrii au gestionat bine până la final presiunea care a existat asupra sa.

”A fost un meci dificl. Cel mai important e că am câștigat. A fost presiune asupra noastră. Ne-am dorit mult victoria. Eram siguri că vom marca. A fost presiune destul de mare. Am gestionat bine jocul. Au avut gol din offside și două bare, dar noi am stat bine și s-a văzut asta.

Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci, să dăm cu un gol mai mult decât adversarul. Pentru noi mai important e că am rămas la mâna noatrsă. Depinde de noi ce facem cu Voluntari și CFR. Mai avem două finale. Sunt două meciuri dificile”, a spus Şut la posturile care transmit Liga 1.

FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 pe CS Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii 1. În urma acestui rezultat, FCSB are 52 de puncte și ocupă locul secund, în timp ce gruparea olteană o urmează în clasament, cu 45 de puncte. Lider e CFR Cluj, cu 54 de puncte.

liga 1adrian sutfcsbcsu craiova