Alexander Zverev, victorie în primul tur la Stuttgart

Articol de Nicolae Dumitrescu - Publicat vineri, 13 iunie 2025, ora 14:13,
Alexander Zverev
Alexander Zverev

Tenismanul german Alexander Zverev, principalul favorit, l-a învins pe francezul Corentin Moutet, cu 6-2, 7-6 (9/7), joi, în optimile de finală ale turneului ATP 250 pe iarbă de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 751.630 de euro.

Zverev, numărul trei mondial, va juca în sferturi contra americanului Brandon Nakashima, semifinalist anul trecut la Stuttgart. Cei doi s-au înfruntat de trei ori până acum, doar la turnee de Mare Șlem, Zverev câștigând de fiecare dată.

Tânărul tenisman german Justin Engel (17 ani), aflat pe locul 281 în lume, s-a calificat pentru prima oară într-un sfert de finală în circuitul ATP, după ce s-a impus cu 6-4, 6-4 în fața americanului Alex Michelsen.

În sferturi, Engel va juca împotriva canadianului Felix Auger-Aliassime.

Alexander Zverevstuttgart