Amintirile lui Andrei Pavel cu un „greu” al tenisului: „M-a bătut de 4 ori în 2 luni. Mi-a stricat anul”

Fostul jucător român de tenis Andrei Pavel a jucat de 8 ori împotriva lui Roger Federer, câștigând o singură dată, în primul meci direct. Ultimele patru confruntări au fost într-un interval de 2 luni.
„Mă bucur că am avut șansa să joc cu el și la acest nivel”, a recunoscut Andrei Pavel
Andrei Pavel și Roger Federer s-au întâlnit prima dată în 2000, în runda de debut turneului de la Hamburg, organizat pe zgură. S-a încheiat 6-4, 6-3 pentru Andrei Pavel, care avea 26 de ani, spre deosebire de cei 19 ai lui Federer.
„L-am bătut prima oară, după care am jucat încă de 7 ori. Ce mi-a lipsit ca să-l mai înving de câteva ori a fost puțină încredere.
Roger mi-a stricat un an, 2004. Jucam foarte bine, eram în formă. În prima jumătate de an, am jucat de 4 ori cu el.
La două săptămâni distanță l-am întâlnit la Cupa Davis, după care la Rotterdam, după care în sferturi la Dubai, iar după alte două săptămâni, la Indian Wells și Miami.
Dacă nu îl întâlneam pe ‘urâtul ăsta’, anul acela ar fi fost altfel. Dar mă bucur că am avut șansa să joc cu el și la acest nivel”, a spus Andrei Pavel, la emisiunea „Poveștile Sport.ro” de la PRO Arena.
Andrei Pavel crede că Roger Federer se va retrage pe teren
Măcinat de accidentări și aflat în recuperare după cea de-a treia operație suferită la genunchi, Roger Federer se pregătește pentru a reveni pe teren. „Am văzut că se anerenează.
După mine, Roger vrea să se retragă pe terneul de tenis. E greu de spus dacă de la Wimbledon sau la Basel, acasă. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea, vrea să se retragă pe terenul de tenis”, a mai precizat Andrei Pavel.
Iată palmaresul meciurilor directe dintre Andrei Pavel și Roger Federer
- 6-4, 6-3 în 2000, în primul tur la Hamburg
- 6-7, 4-6 în 2000 în optimi la Basel
- 7-6, 4-6, 0-6 în 2001 în semifinale la Rotterdam
- 1-6, 1-6 în 2002 în sferturi la Miami
- 3-6, 2-6, 5-7 în 2004 în Cupa Davis
- 6-7, 5-7 în 2004 în optimi la Rotterdam
- 3-6, 3-6 în 2004 în sferturi la Dubai
- 1-6, 1-6 în 2004 în Turul 2 la Dubai
- Meciul din 2004 din optimi de la US Open nu a mai avut loc, ddeoarece Andrei Pavel s-a retras din cauza unei accidentări la spate.