Donald Trump a anunțat o gală UFC la Casa Albă! Fanii artelor marțiale au luat foc: ”Cel mai amuzant președinte al SUA din toate timpurile”

După ce Congresul a aprobat legea fiscală propusă de Donald Trump, președintele american a venit cu o nouă hotărâre uluitoare. El a precizat că în curând Casa Albă va fi gazda unei gale UFC.
Donald Trump, informații despre gala UFC de la Casa Albă
Donald Trump a anunțat că va organiza în 2026 un eveniment UFC pe peluza Casei Albe, ca parte a programului de evenimente ”America 250” care comemorează 250 de ani de la Declarația de Independență din 1776.
”Fiecare dintre parcurile noastre naționale, câmpurile de luptă și siturile istorice vor avea evenimente speciale în onoarea ‘America 250’. Urmărește cineva UFC-ul marelui Dana White?
Ei bine, vom avea o seară UFC pe terenul Casei Albe. Avem mult spațiu și vom construi ceva unic. Dana o va face. Dana e grozav”, a declarat președintele american, conform Marca.
Trump a estimat că evenimentul UFC de la Casa Albă ar putea atrage între 20.000 și 25.000 de spectatori. ”Ca parte a ‘America 250’, vom avea evenimente incredibile, unele profesioniste și altele de amatori.
Dar această gală UFC va fi foarte importantă pentru îmbunătățirea și îmbogățirea experiențelor în întregul sistem de parcuri naționale”, a mai spus el.
Fanii, mesaje dure la adresa lui Trump
Anunțul făcut de președintele Donald Trump, care de curând și-a lansat propriul parfum, a fost primit cu reticență de fanii artelor marțiale. Mulți dintre ei au dezaprobat decizia luată de Casa Albă și conducerea UFC, lansând comentarii acide pe rețelele de socializare.
”UFC a transformat MMA-ul în cel mai politic sport de pe planetă”, ”O luptă UFC la Casa Albă? @danawhite, nu-i așa?” sau ”Casa Albă ar trebui să onoreze serviciul și unitatea. O seară de luptă pare nelalocul ei pentru 250 de ani de moștenire”, sunt câteva dintre mesajele din mediul online.
”Adevărata luptă este Trump împotriva oricărei foi de hârtie cu mai multe cuvinte decât imagini”, ”Cel mai amuzant președinte al SUA din toate timpurile”, ”Să transformi peluza Casei Albe într-un eveniment pay-per-view. Ce glumă nenorocită” sau ”De ce să ne oprim aici? Mai bine să aducem și animalele de la Colosseum”, sunt alte replici dure la adresa președintelui Trump.