Ana Bogdan: „Când joci pentru România e un sentiment de onoare, de măreție”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 17 aprilie 2024, ora 12:23,
Ana Bogdan
Ana Bogdan

Ana Bogdan a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru ea calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup a fost cea mai mare bucurie din tenis din ultimii ani.

“Cu o zi înainte de meciul cu Svitolina i-am spus Alinei că acesta este visul meu, să fiu acolo, în Grupa Mondială. Şi iată că am reuşit. Cred că a fost cea mai mare bucurie pe care am trăit-o pe teren în ultima vreme, în ultimele luni, în ultimii ani… Atunci când joci pentru România altul este sentimentul, este un sentiment de onoare, de măreţie. Pentru mine este oarte important să reprezint România. Mă bucur enorm că am avut acest succes alături de fete şi sunt sigură că în continuare putem face lucruri foarte frumoase împreună. Am crezut până la final. Abia aştept să mergem în noiembrie în Sevilla. Dacă noi credem şi suntem uniţi putem să facem lucruri mari împreună”, a spus sportiva, potrivit news.ro.

Ana Bogdan a menţionat că îşi doreşte să participe la JO: “Întotdeauna am visat să ajung la Olimpiadă. E mai presus de un mare şlem”.

În aceeaşi conferinţă de presă, Mara Gae s-a declarat mândră de calificare. “Sunt foarte mândră. Nu mi-a venit să cred ce a realizat ele într-o zi. Vreau să le felicit încă o dată. De-abia aştept să vină Sevilla”.

Alina Tecşor a spus că echipa s-a autodepăşit la confruntarea cu Ucraina. “Nu poate să fie decât o mare bucurie în rândul echipei. Fetele şi-au dorit atât de mult încât s-au depăşit. Suntem mândri de ele. Este foarte bine că în România există jucătoare care pot juca tot timpul la Fed Cup”.

România s-a calificat săptămâna trecută la turneul final al Billie Jean King Cup, trecând de Ucraina, scor general 3-2 cu revenire de la 0-2.

Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a adus calificarea echipei României la turneul final, impunându-se în ultimul meci al întâlnirii de la Fernandina Beach (SUA). După ce în prima zi a întâlnirii, vineri, scorul general a fost 2-0 pentru Ucraina, a doua zi a fost fără greşeală pentru tricolore, care au câştigat toate cele trei meciuri.

La dublu, Bogdan şi Cristian au învins cu 6-2, 7-6 echipa Liudmila Kichenok/Nadiia Kichenok.

Tot sâmbătă, Ana Bogdan a învins-o pe Elina Svitolina, scor 6-4, 4-6, 6-3, şi Jaqueline Cristian a învins-o pe Lesia Tsurenko, 2-6, 6-4, 6-4.

În prima zi a întâlnirii, vineri, scorul general a fost 2-0 pentru Ucraina: Ana Bogdan a fost învinsă de Lesia Ţurenko, scor 3-6, 6-2, 6-0, iar Jaqueline Cristian a fost învinsă de Elina Svitolina, scor 6-3, 7-5.

Jaqueline Cristianana bogdanBillie Jean King