Andrei Borza, după CFR Cluj – Rapid: „Meritam cele 3 puncte”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 15 aprilie 2025, ora 08:27,
Andrei Borza
Andrei Borza

Andrei Borza (19 ani), fundașul stânga al celor de la Rapid, a tras concluziile imediat după fluierul final al confruntării din Gruia, după ce echipa lui a reușit să obțină un punct, în deplasare, pe terenul celor de la CFR Cluj, încheiată scor 1-1.

„Meritam cele 3 puncte, mai ales la câte ocazii am avut în repriza a doua. În prima repriză, eu personal n-am jucat bine și trebuie să mă gândesc ce am de făcut. Mă critic singur.Am schimbat sistemul la pauză, ne-au ajutat și mijlocașii, am marcat repede și am jucat cu doi atacanți, Burmaz și Koljic.

E foarte greu să câștigi aici, la Cluj. Craiova a venit de două ori și a pierdut de două ori. Mergem la București să pregătim meciul cu U Cluj. E un punct câștigat, așa ne-a spus și Mister.

Ne apropiem de top 3, acesta e obiectivul. Lui Kait i-a dat roșu, nu am înțeles pentru ce, simulare… Au fost mulți nervi, dar important e că s-a terminat bine.

Ne antrenăm în fiecare zi, vrem să demonstrăm că merităm să fim acolo. Luăm totul pas cu pas – întâi meciul cu Cluj, vrem să câștigăm în fața propriilor fani, și apoi ne gândim la meciul de Cupă”, a spus Andrei Borza, după meci.

rapidFeedProSportFeedInfoActual - HomepageFeeduri externeFeedLook - HomepageFeedAutoExpert - Articolrealitatea.netFeedPlaySport - HOMEPAGEFeedWowbizHpTaBu.ro