Antrenorul Simonei Halep a reacționat după retragerea jucătoarei de tenis: „Este o decizie înțeleaptă”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 08 ianuarie 2022, ora 13:45,
Simona Halep, sursa- Profimedia Images
Simona Halep, sursa- Profimedia Images

Daniel Dobre, unul dintre antrenorii Simonei Halep, a vorbit despre decizia ca jucătoarea română de tenis să se retragă de la Sydney.

Nu cred că e o măsură de precauție. Principalul obiectiv al acestor turnee dinainte de Australian Open este să aduni meciuri. A jucat cinci meciuri acum. Simona nu a jucat des în săptămâna dinainte de Grand Slam. Pe undeva, este o decizie înțeleaptă, se va antrena în continuare aici, la Melbourne”, a spus Daniel Dobre, la Digi Sport.

Daniel Dobre a vorbit și despre parcursul Simonei Halep de la Melbourne Summer Set.

A fost o săptămână cu emoții, pentru că, după ce ai muncit două luni și n-ai jucat meciuri, n-ai știut unde te situezi. E o săptămână bună, Simona și-a arătat disponibilitatea la efort, dorință de a juca fiecare minge.

Din ce am înțeles, au diferit foarte mult diferențele de temperatura. Per total, e o săptămână care confirmă că Simona este pe drumul bun pentru a-și atinge nivelul maxim”, a transmis Daniel Dobre.

Sursa foto: Profimedia Images

Simona Halep va juca finala de la Melbourne Summer Set 1, cu Veronika Kudermetova. Meciul este programat duminică, nu mai devreme de ora 08:00. Halep și Kudermetova (24 ani, 31 WTA) s-au mai întâlnit de două ori, iar românca s-a impus de fiecare dată. Ambele partide s-au desfăşurat în 2021, scor 6-1, 6-1 în turul al treilea la Australian Open şi 6-1, 7-6 (4) în optimi la Moscova. Ele s-au întâlnit de două ori şi la dublu, victoria revenind rusoaicei de fiecare dată.

Citește și Simona Halep s-a retras de la un turneu. De ce a luat această decizie

simona haleptenistenis Sydney