EXCLUSIV | Prima reacție a Astrei, după ce s-a spus că ar negocia cu Adrian Mutu: „Avem trei antrenori pe listă!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 08 mai 2021, ora 20:31,
Adrian Mutu
Adrian Mutu

Actualul selecționer al României U21, Adrian Mutu, se pare că are șanse tot mai mici să continue pe banca „tricolorilor” mici, mai ales după expirarea înțelegerii cu FRF!

La scurt timp după apariția informațiilor cum că Adrian Mutu s-ar afla în negocieri cu Astra Giurgiu, președintele clubului, Dani Coman, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă despre acest aspect și a ținut să lămurească situația. Oficialul giurgiuvenilor a dezvăluit că nu se pune problema ca „Briliantul” să vină acum la fosta campioană a României, în ciuda faptului că echipa lui Ioan Niculae va anunța în următoarele ore despărțirea de Eugen Neagoe, actualul antrenor al echipei.

Ulterior, Coman, care este și un bun prieten de-al lui Adrian Mutu, a mărturisit că actualul selecționer al naționalei de tineret are oferte din străinătate, astfel că are șanse foarte mari să înceapă un nou proiect.

COMAN MUTU

„Din punctul meu de vedere Adrian Mutu a confirmat ca antrenor, nu mai are nevoie de nicio prezentare. E un băiat în care eu cred și sunt ferm convins că va ajunge un mare antrenor, dar decizia finală o vom lua în această seară în funcție de discuțiile pe care le vom avea cu domnul Ioan Niculae.

Va fi însă o schimbare de antrenor, dar nu va fi Adrian Mutu. Din informațiile pe care le am eu, Mutu are oferte din străinătate și nu se pune problema să vină la Astra. Avem trei antrenori pe listă, toți sunt români, dar vom vedea pe cine vom alege doar după discuțiile cu patronul echipei!”, a spus Dani Coman, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Astra Giurgiu ocupă în acest moment locul 12 în play-out-ul Ligii 1, cu 24 de puncte acumulate, și riscă să cadă pe locurile de baraj în cazul în care Viitorul și Dinamo își câștigă meciurile din această rundă.

Citește și ULTIMA ORĂ | Ar fi bomba momentului în fotbalul românesc! Adrian Mutu, în negocieri cu o formație din Liga 1

astra giurgiuantrenor astraadrian muturealitateadeclaratiidani coman