Astra şi Budescu, în război deschis! Suma uriaşă pe care o cere clubul de la fostul său jucător

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat marți, 23 februarie 2021, ora 16:16,
Budescu

Abia plecat în Arabia Saudită, la Damac, Constantin Budescu a intrat deja într-un conflict uriaş cu fostul său club, Astra. 

La mijloc este vorba despre o sumă foarte mare de bani. Decarul de până mai ieri al giurgiuvenilor care ar urma să încaseze 600.000 euro până în vară de la arabi, nu e renunțat la cele trei salarii restante pe care Astra trebuie să i le achite, în cuantum de aproximativ 50.000 de euro.

Însă cererea sa a provocat un contraatac din partea conducerii fostei campioanei a României. Deşi se părea că transferul s-a făcut cu acordul grupării alb-negre, oficialii Astrei susțin altceva. Și îi cer mijlocaşului ofensiv să achite chiar el o despăgubire imensă.

Ar fi vorba despre 720.000 de euro, conform gsp.ro, sumă care ar trebui să fie achitată către cei de la Al Shabab, echipa la care a evoluat fotbalistul înainte să se reîntoarcă în România. Cum s-a ajuns aici? Budescu a rupt unilateral conttractul cu arabii și a primit drept de joc provizoriu până la soluționarea litigiului. Regulamentul spune că noul său club răspunde alături de jucător în cazul în care speța este soluționată în favoarea celor de la Al Shabab, în acest caz.

Doar că Astra s-a asigurat la momentul legitimării lui Budescu și a trecut o clauză în contract în urma căreia jucătorul să fie singurul responsabil de plata vreunui despăgubiri către clubul din Golf.  Iar Astra să nu fie obligată să plătească niciun euro în această situație.

 CITEŞTE ŞI –>> Plecat în Arabia, Budescu nu este deloc fericit: „Era amărât, stă într-o camera pe-acolo, singur!”

 

al shababAstradamacclauzabudescurealitateadespăgubiri
2-profimedia-0615400310

EURO 2020 | Meciul Țara Galilor – Elveția a furnizat prima surpriză a turneului final

fcsb

„Pariurile” lui Gigi Becali, primele imagini în tricoul FCSB-ului! Ce numere și-au ales jucătorii