Basarab Panduru, dat pe spate după Lyon – FCSB: „De pe altă planetă!”

FCSB a fost eliminată din Europa League după o înfrângere clară pe terenul lui Lyon, scor 4-0 (7-1 la general).
Deși echipa lui Elias Charalambous a avut un sezon european impresionant, calificându-se în optimile competiției, francezii au fost net superiori și vor juca în sferturi contra lui Manchester United.
Mikautadze și Nuamah au făcut legea pe teren, fiecare reușind câte o dublă, iar FCSB nu a avut soluții pentru a opri iureșul ofensiv al gazdelor.
Basarab Panduru: „Cei de la Lyon sunt de pe altă planetă”
Fostul internațional Basarab Panduru a analizat meciul și a lăudat parcursul european al FCSB și a scos în evidență diferența uriașă dintre cele două echipe.
„Cei de la FCSB trebuie felicitați, au fost mult peste așteptările tuturor. Nici ei nu se așteptau la acest parcurs. Au arătat că sunt o echipă greu de bătut. În schimb, au fost unii care au jucat fotbal și unii care au jucat altceva, dar nu fotbal, în acest meci.
Uite ce în face Nuamah, uite cum îl dă la o parte pe Radunovic. Niciodată nu e dat așa la o parte în campionat. Cine e Nuamah până la urmă?
Târnovanu nu cred că e supărat, că le lua el dacă juca, mai bine le duce Zima acasă. Nu puteai face mai mult. Ăștia buni, când vor, îți dau 4, 5 goluri. Tu nu ai ce să le faci. Îți dau câte trebuie.
Sunt de pe altă planetă, altă viteză, altă tehnică. Totuși, golurile puteau fi oarecum oprite. Lui Zima nu vreau să-i reproșez nimic, nu ai cum să fii în mână dacă nu joci 3 luni. A scos unele șuturi”, a declarat Panduru, la televiziunea Prima Sport.