Lando Norris pleacă din pole position la Marele Premiu al Austriei
Articol de Nicolae Dumitrescu - Publicat duminică, 29 iunie 2025, ora 00:02,

Britanicul Lando Norris (McLaren) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Austriei, a 11-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
Pentru Norris este al treilea pole position din acest sezon. Anterior, în Australia şi Monaco, unde a fost primul pe grilă, a câştigat cursele.
A încheiat calificările pe locul doi Charles Leclerc (Ferrari), pe trei s-a clasat Oscar Piastri (McLaren), pe patru Lewis Hamilton (Ferrari) şi pe cinci George Russell (Mercedes).