Bogdan Andone: „Am fost mai mult dezamăgit decât nervos”

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 19 aprilie 2024, ora 20:48,
Bogdan Andone
Bogdan Andone

Formaţia Hermannstadt a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa FC Botoşani, în primul meci al etapei a cincea din play-out-ul Superligii.

„Am fost mai mult dezamăgit decât nervos”, a recunoscut Bogdan Andone

Echipa gazdă a jucat peste 65 de minute în inferioritate numerică şi a egalat pe final. În minutul 24, de la gazde a fost eliminat Murgia pentru o intrare dură la un adversar.

Oaspeţii au deschis scorul prin Mailat ’61. Pentru gazde a egalat pe final Neguţ (90+2).

„Am fost mai mult dezamăgit decât nervos. Era clar când ai superioritate numerică și ai avantaj pe tabelă, șansele adversarilor de a înscrie sunt doar la fazele fixe. Din păcate, le-am făcut multe cadouri, cornere, lovituri libere. Cam asta a fost.

Până la urmă e un punct care se adaugă. Ar fi fost bune 3 puncte, dar până la urmă acesta este fotbalul. Am jucat mult mai bine 11 la 11. Am avut 3 ocazii clare, dar nu le-am fructificat. Este greu să ne creăm ocazii, mai ales că avem presiune, iar jucătorii au ‘sabia deasupra capului’”, a spus Bogdan Andone, antrenorul oaspeților.

„Trebuie să pregătim bine următorul joc care este extrem de important (n.r. pe teren propriu, cu Dinamo). O să avem nevoie și de ajutorul suporterilor. Sper să continuăm seria meciurilor bune de acasă”, a mai spus el.